
Bucureștiul a găzduit un eveniment academic dedicat analizării evoluției și perspectivelor Uniunii Europene, organizat în cadrul Academiei de Științe Juridice din România.
Invitatul principal, prof. univ. dr. Joseph Straus, a susținut prelegerea „Federal Europe – an Utopia or Last Chance to Save Integrated Europe?”, în care a analizat cadrul juridic actual al Uniunii Europene și provocările legate de funcționarea acesteia.
Discuțiile au vizat limitele actualului model instituțional, raportul dintre suveranitatea statelor și integrarea europeană, precum și necesitatea unor reforme în contextul schimbărilor geopolitice.
La eveniment au participat profesioniști ai dreptului, cadre universitare și cercetători din domeniu. Printre aceștia s-au aflat:
prof. univ. dr. Bogdan Liviu Ciucă, președintele Academiei de Științe Juridice din România,
prof. univ. dr. Gheorghe Buta,
prof. univ. dr. Iosif Urs,
prof. univ. dr. Smaranda Angheni,
prof. univ. dr. Marieta Safta,
Mihai Bădescu, cadru universitar,
prof. univ. dr. Ion Craiovan,
alături de numeroși alți participanți din mediul academic și juridic.
Evenimentul a avut loc la Palatul Parlamentului și a reunit atât specialiști consacrați, cât și tineri juriști interesați de evoluția construcției europene.

Profesorii Klaus Mainzer și Bogdan Ciucă printre personalitățile omagiate la aniversarea a 65 de ani a Academiei de Științe a Moldovei
Academia de Științe a Moldovei a marcat un moment de referință în istoria sa prin celebrarea a 65 de ani de activitate și a 85




